Page 20 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

Brazii măiastră veghe, sfere de lumini prea mici pentru a
rătăci.
Topindu-mă în acest cor al naturii, încetez să mai fiu eu, cel
vechi,
Și-n sărbătoarea zbuciumului, mă îmbăt de sfânta
insignifianță.
În templul acesta nemărginit și sălbatic, entuziasmat voi
rămâne,
O frunză pe care bruma greșelilor nu-mi mai atârnă grea.
În acest dans al frunzelor, al apelor, eu sunt mai puțin
decât eram,
În umbra acestui eden uitat, mi-am găsit locul, în
strălucirea simplă a universului.

19