Page 21 - VOLUMUL 7
P. 21
DINCOLO DE REAL – vol 7-
POEM 310
El aspira după tainicele grădini ale singurătăţii rafinate,
Un vast erem de reverii, o arcă inertă în care să îşi înroleze
spiritul
Contra armatelor nesfârșite de nerozii umane ce-și bat joc
de zile.
Căuta o oază în zgomotoasa pustietate, veștmântul celor
neatinși de tumult.
Își presăra dorinţa-n perdeaua de nocturne stindarde
celeste,
Deasupra lui, o boltă de calamități ascunse, lăcaș al unui
suflet solitar.
Picta ruinele liniştii în culori de hău, planta seminţe de
întuneric luminos,
Unde viul zgomot al surghiunului s-ar lovi de văluri,
pierzându-se în nesfârșit.
Încet, fântâni de speranţe sterpe, ecouri în cristal, îi
umpleau templul intern,
Fereastră către un azur imaculat, departe de tumultul
orbitor al vâltorii fără sens.
Pe tapetul său senin, licăriri de comete în retragere, îi
vesteau eternitatea împăcată,
Un crepuscul împodobit cu pulberea stelelor, refugiu sacru
printre aburii vieții pământene.
Înconjurat de ziduri de aură și vise necunoscute, unduindu-
se în aceștia,
20
