Page 23 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 311

Sufletul meu, un contabil trist în universul rece,
Numără stele căzute pe cerul datoriei fără sens.
Spre ce se sfârșesc monedele clipei, în golul imens,
Când tot ce am câștigat se preschimbă-ntr-o eroare
financiară?
Veșmânt de argint, se zgârie-n cămări banale de hârtii,
În căutare de profit, pierdem zarurile clipei pe altarul
pierzaniei.
Sufletul meu, o cauză pierdută-n contul vieții, aleargă spre
nicăieri,
În timp ce lumea își țese averi, el își țese veșnica melancolie.
Aurul toamnei cade, frunză cu frunză, în dărâmătura
timpului,
Sufletul luptă cu cifrele sumbre, cu pânze de furnici ce
ascund constelații.
În fața dragostei, contabilitatea se rupe, cifrele pier,
împrumuturile se uită,
Chiar și cel mai bună valută se pierde-n adierea unui vânt
mai curat.
Și dacă buchetul speranței e cumpărat cu moneda durerii,
Sunt bogat, poate, în imperiul lacrimilor care-mi spală
harta.
O, Lume, când vei învăța? Tiraniile tale fiscale sunt cătușe
reci
Pe mijlocul unui suflet ce doar vrea să dănțuiească în
libertatea cea simplă.
22