Page 25 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 312

Când chemi soarta să-ți fie dans în jurul focurilor de stele,
Nu o faceţi doar cu jumătate de suflet, sau să nu o faci
deloc,
Riscă întreg universul sau lasă zarurile în crucea nopții.
Dacă te avânți în lupta cu destinul, avântă-te până la
sfârșitul lumii,
Asta s-ar putea să coste dragostea vieții sau casa
strămoșească,
S-ar putea să te găsească rătăcind prin pustietăți de uitare,
Când mintea se desprinde ca o frunză ce înșeală vântul
toamnei.
Înfruntă totul, cu pieptul deschis către săgețile năprasnice,
Poți deveni umbra înfometată ce bântuie sub clar de lună,
Poți tremura înghețat în cântecul de oțel al unui parc
părăsit,
S-ar putea să îți găsești adăpost în temnița rece a lumii,
Să înduri batjocura semințelor ce refuză să înflorească,
Izolarea, floare de gheață, dar și darul ce îți este dat,
Toate sunt trepte către altarul unde se sacrifică îndoiala,
Pentru a testa cât de uriaș este dorul de-nălțare din tine,
Și vei continua să urci, chiar și când simți că nu mai poți,
Chiar și când turma astrelor pare să se clatine și să cadă.
Dacă aduni curajul să cazi în abis pentru a învăța să zbori,
Fă-o cu totul, nu există alt extaz ca acela,
Vei fi în singurătatea sacră unde zeii își pleacă genunchii,
Și nopțile vor arde într-un carnaval de flăcări divine.
24