Page 41 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 320

În zodia poeților cu frunți încrețite, iviți din umbra lumii
devorând clipa,
M-am săturat de versuri înguste, de sculpturi de cuvinte
fără suflet și ecou.
Poemele ce șoptesc, se opresc - se tem de propria lor
strănutare,
Acum e vremea pentru Poeme Mari,
care cresc din mâl și noroi, răpindu-se sfidător din măguri
de dispreț.
E vremea când versul cotrobăiește în stomacul întunecat al
existenței,
Să scoată la iveală poemele grele, însângerate, născute din
vome,
Poeme ce scot cuțitul de carne, care-și lasă pana să cadă în
coșmar.
E vremea acestor titanice opere, poeme prinse în chingi de
oțel,
Versuri fără adevăr nu-s decât carne moartă pe scheletul
timpului.
Sufletele flămânde cer poeme mari, să le umple pânzele
goale,
Care urlă, gem și trosnesc, nu cele ce tremură sub un băț
fragil.
E vremea poemelor ca râurile turbate în inima pădurilor,
care se luptă cu stânca,

40