Page 43 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 321

În țesătura nopții, poeții își lucrează visurile,
Cu ața subțire de lună și degete împletite în stele căzătoare.
Caută desăvârșirea în crăpăturile lumii, în nesiguranța
celor nezise,
Splendoarea văilor ascunse îi tentează, să zboare mai sus,
să scrie mai profund.
Ah, mintea-zburătoare, un albatros în vise, un năuc între
oameni,
Se-îmbracă în strai de fantomă, să poată cuprinde tainele
sufletului.
Viața-l calcă în pași greoi, dar în căderea liberă, el se
descoperă mai mare,
Sărăcia trupului îi îmbogățește cântul, și lacrimile-i devin
mărgele pe corzi de harpă.
Suferința îi este cămașă de forță, iar în această nebunie
sublimă,
Își soarbe elixirul inspirației, ochii lui scânteind cu
nebănuită vigoare.
Se dorește mai frânt, mai pierdut în furtuna vieții, ca din
abis să scoată,
Necuprinsele versuri, perle născute din adâncurile unei
mări în tumult.
Poezia-i arca în care se refugiază, scriind cu pene de
întristate păsări,
Iar cu fiecare izbândă ce-i scapă printre degete, în înalt mai
sus se înalță.
42