Page 47 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 323

Nu-s crucile grele ce de spate ne pleacă,
Nici moartea ce-și bate joc, și nici marea ce ne-nghite,
Nici crimă ori rușine, căci sufletu-i pregătit,
Să poarte zăgazul și torentul, și sărutul friguros al iernii.
Ne rătăcește mințile, fir cu fir, o pânză subțire,
Ruptă de iureșul vieții, în pânza de păianjen simplă a unei
zile.
Nu-i moartea dragostei, dar e șiretul rupt al pantofului
În secunda aceea când timpul se-ncheie și zădărnicia
triumfă.
Și izvorăște nebunia din cioburi de nimic - din cafea
vărsată,
Din zâmbetul uitat de lume, ascuns sub umbrela gri a
cerului,
Din vorbe ce cad în gol, lipsite de ecou,
Din scrisori ce nu ajung, și din așteptarea ce se întoarce în
gol.
Viața-i un puzzle mare din micimi necuprinse,
Șir de chinuri mărunte, ce fărâma-năbușesc,
Te înalți pe mormane de dezamăgiri și bătălii,
Și te simți înfrânt, nu de sabie, dar de paiul ce spatele ți-l
frânge.
Și așa, în zadar alergăm după marea salvare,
Când alintul morții de colțul mesei se lasă așteptat,
Ești gata de furtună, dar nu te ferește niciun scut
De ac de cojoc, de ploaia ceasului întârziat.
46