Page 79 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 338

Dragostea ne dezvelește din chipuri împrumutate,
Ni le smulge, frică și dor, din șanțurile piepturilor noastre
învinse.
Eu chem aici "dragostea", nu doar o ancoră între țărmuri
de pulsuri colimate,
Ci ca o ființă a ființei, o grație ce se sprijină pe ramuri
ascunse.
Nu în sensul naiv, pueril ce-și caută alinarea-n dulciuri
deșarte,
Ci în sensul tenace, onest, al străbătutului căilor neumblate
-
O călătorie de țel și neodihnă, de risc curat și de creștere.
Această iubire nu-ți pictează zâmbetul pe chip când stai
liniștit,
Ci e un vâjâit de aripi înverșunate, ce îndrăznește neîncetat
să zboare.
Ea te împinge la marginea prăpastiei de sine, unde esti mai
puțin văzut,
Pentru a sfinți în elan și în hău, contopindu-te cu infinitul
plânsul uman, mai are.
Ea nu te lasă să dormi în puf de recunoaștere, să te lași
legănat de reflectări,
Iubirea - acea stăpână severă, te șlefuiește în valuri și valuri
de neînțeles.
Te stoarce de ultimul strop de visare puerilă, picurat de
dorințele neastâmpărate,
78