Page 81 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 339

Prin rătăciri de vise ce fierb sub pleoape închise,
Un om a ales să tacă și-așteaptă-n zadar clipele vii.
Învelit în coconul cald al siguranței ofilite,
A văzut viața-ntorcându-se pe altă stradă, așternând fricii
sale covor roșit.
El, în lanțuri de confort, privește timpul ce vine și trece,
Cu o inimă asurzită de chemări, în cușca lui cu arome
zăgăzuit.
Nu și-a adus inima pe tărâmul jocului curajului să-l
îmbrace,
Și viața, un mesager tăcut, l-a ocolit cu îndoielnicele sale
promisiuni de nestăvilit.
Veșmântul libertății i-a fost oferit, dar el l-a lăsat în tolba
nesiguranței,
De teamă să nu-și păteze tălpile-n ape nestrăbătute,
nesfârșit,
Pentru că pernele lui erau cusute cu fire de judecăți prea
liniștite,
Și a preferat să-și trăiască zilele al doilea om din umbră, în
câmpuri neorânduite.
Ce este viața, dacă nu un vals curajos printre stele,
De unde să urmărești jocul asteroidelor fără să le atingi în
zare?
A rămas el în marginea padului, unde lumina palidă se
strecoară de zăbrele,

80