Page 85 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 341

În amalgamul zilelor, noi forjăm un regat neîndurător,
Spunând povești de un viitor, unde frica și trădarea își dau
sărutul rece.
Un tărâm al viscolului ce suflă, unde inima îngheață să-și
afle locul,
Într-o luptă pentru suprafață, în care toți se calcă, încât
nimeni nu mai vede.
Însetați de un progres ce doare, cultivăm spini pe
câmpurile de gând,
Ce în haine de mătase ascund un adevăr cumplit și crud.
Noi dorim un avans tehnologic, dar tot mai pierdut în
umanității pământ,
Acolo unde sufletul se topește în otel, și cu florile propriilor
sentimente nu ne mai împodobim.
Vom înălța cetăți de fier, forțând înaintarea pe căi
întunecate,
Construim un Eden invers, în care plăcerea e dusă, lacrima
– monedă de schimb.
Coronăm progresul cu coroane de spinii, programând al
nostru tratat de dureri bogate,
Un utopic infern, în care toți trăim, dar nimeni nu mai
îndrăznește să viseze.
Și ce vedeți acum, strălucirea acestei lumi ce ne-o creăm?
E-un adevăr tragic, căci asprimea e calea pe care pas cu pas
ne-o asumăm.

84