Page 127 - VOLUMUL 3

DINCOLO DE REAL – vol 3-

POEM 147

Sub umbrele înserării, într-un dans de văluri și mister,
Se ascunde o tainică poveste, neștiută de ochiul treaz.
O frunză se pierde în pădure, o carte în bibliotecă,
Iar un trup fără viață pe câmpul de luptă își găsește locul.
Dar eu, eu mă ascund în cotidian, în banalul de zi cu zi,
În evidentele cuvinte comune, în zborul frazelor călătoare,
Pentru ca invizibil să devin, pierzându-mă în vălurile vieții.
Uneori te apropii, doar pentru a mă găsi mai departe,
Ca o granulație de cuarț pe plaja vastă, o scânteie
strălucind,
Rostogolindu-mă ca o monedă în crăpătura orizontului.
Ori poate mă înalț, mă lărgesc ca marea nemărginită,
Crescând atât de mult încât nicio privire nu mă cuprinde.
Dar nu pot rămâne ascuns într-o lume prea vastă,
Doar în mișcare, în fluxul de gânduri, în curentul nopții.
Fantoma conștiinței—o moștenire grea—mă trădează și în
vis,
Dezvăluindu-mă mie însumi, chiar atunci când cred că mă
ascund.
Să mă refugiez în trecător sau poate în viitor—
Mai sigur, căci acesta mereu stă departe, niciodată venind.
În aceste cuvinte, în fine mă ascund,
De ce mă vezi astăzi?
Pentru a fi pierdut, pentru a fi găsit.

126