Page 23 - VOLUMUL 3

DINCOLO DE REAL – vol 3-

POEM 107

Încet, încet, toți se transformă în umbre, ca visuri țesute
din praf de stele,
Mai bine să pășești cu curaj în lumea cealaltă, în
splendoarea unei pasiuni arzătoare,
Decât să te stingi și să te vestejești trist sub povara anilor,
ca frunzele moarte sub zăpadă.
O, cum se întunecă cerurile vieții, o pânză de cerneală
întinsă peste speranțe,
Într-o noapte veșnică de amintiri pierdute, fiecare gând un
eteric ecou
Într-un univers tăcut, în care luminile își cântă ultima
melodie.
Vârtejul timpului se înalță ca un dans fantomatic al norilor
pe un cer infinit,
Iar pașii mei, umbre vii pe aleile memoriei întunecate,
Mai bine să ard ca o flacără mistică în focurile uitării,
Decât să dispar în liniștea adâncă a pierderii, să strălucesc
în fiecare gând
Ce-mi sculptează eternitatea, un far efemer, dar luminos, în
abisul nopții.
Umbre pe zidurile visurilor, siluete nevăzute ce se mișcă
În ritmul unui vals tăcut, pași grei și plini de magie,
Șoaptele lor, incantații pierdute în liniștea eternității,
Mai bine să pășim într-o lumină orbitoare, decât să
navigăm

22