Page 35 - VOLUMUL 3

DINCOLO DE REAL – vol 3-

POEM 111

Sub cimitirul stelelor căzătoare, sub voaluri de eternitate,
Sfârșitul oricărei idile este moartea. Ea este sanctuarul
meu,
Ochi evanescent, alunecând prin vălul magic,
Departe de tribul sufletului meu, suflarea mea
Te găsește dispărută. Înspăimânt privirea
Celora ce rămân. Mă hrănesc cu agonia depărtării tale.
Mâna mea întâlnește a ei și acum e a mea,
Nu e departe. Ea este întâlnirea mea predestinată.
O lovesc ca pe un clopot de rubin. Mă întind
În chioșcul tăcut al amintirilor, unde odată te urcai,
M-ai împrumutat sub constelații înflorite, ceruri văpsite de
dor.
Privește această noapte, dragostea mea,
Fiecare cuplu își împletește destinul sub steaua căzătoare,
Într-o îmbrățișare cosmică, sub lună și peste stele,
Abundența iubirii pe țesături de visuri și aripi de înger,
Îngenunchează și împinge, frunte lângă frunte, inimă lângă
inimă.
Mă desprind de trup în acest mod,
Un miracol tulburător. Pot să așez
Piața viselor pe altar?
Mă răsfir, mă crucific pe rugul atât de sacru.
Pruna mea albastră, ai spus. Acele cuvinte sunt gravate în
etern.
Apoi a venit rivala mea cu ochii de abanos,
34