Page 39 - VOLUMUL 3

DINCOLO DE REAL – vol 3-

POEM 112

Sub vălul umbririi eterne, însămânțat cu vise pierdute,
Nu-i folos să-ți închizi ochii, trebuie să-i lași deschiși în
întuneric,
Aceasta este credința mea, nu vorbesc despre somn,
Vorbesc despre ceea ce, cred eu, se numește trezire.
În miezul nopții, când stelele se ascund în vălul negru al
cerului,
Gândurile dansează în cercuri ascunse, ca spirite străvechi,
Esența ființei noastre plutește dincolo de limitele lumii
văzute,
Călătorind pe aripile dorului în labirinturi de taină și
mister.
În îmbrățișarea profundă a întunericului, scânteiază
lumina ocultă,
Fiecare colț de umbră ascunde un univers de posibilități
tainice,
Ochii deschiși în noaptea veșnică contemplă adevăruri
nerostite,
Reflexii și revelații, împletite în oglinzi metafizice și eterne.
Noaptea devine mantia vrăjită, acoperind realitatea cu vise
magice,
Unde fiecare umbrire trasează contururi de mituri nespuse,
În tăcerea adâncă, se aud șoapte de dorințe și spaime
eterne,
Trezirea nu e din somn, ci din orbirea diurnă, o renaștere
divină.
38