Page 55 - VOLUMUL 3

DINCOLO DE REAL – vol 3-

POEM 119

Sub vălul tainic al nopții vrăjite,
În adâncul inimii mele, stele dansează,
Nu pot să-ți fac să înțelegi, cum timpul se sfârșește,
Nici măcar mie însumi tainele nu-mi sunt clare.
Sufletul meu e un castel de fum și lumini,
Turnuri de dorințe și pasaje de umbre,
Un labirint al viselor unde se pierd strigătele pline,
Ale unui elf rănit, în ruinele unei păduri lungime.
În inima-mi cresc codri de tristeți adânci,
Frunzele lor sunt șoapte vechi, necunoscute-n vânt,
Petalele cad ca lacrimi din străvechi mănunchi,
Dar rana rămâne pulsând, un mister sfânt.
Gândurile-mi sunt comete aprinse în noapte,
Într-un univers plin de nebuloase visătoare,
Pe cerul zilei, ele dispar, ca umbrele,
În nesfârșite dorințe și luminoase așteptări.
Nu pot să-ți pictez valurile de melancolie,
Ce se lovesc de malul sufletului meu gol,
E o mare primejdioasă, vâltoare de amnezie,
Și singurătatea așază vălul său domol.
Dar în adâncul ființei, un mai profund mister,
O punte invizibilă, un fir nevăzut,
Și oricât aș încerca, cuvintele se sparg,
Rămâne doar ecoul misticului, o poveste de-aud.
Și astfel în tăcere, mă prind în zborul nopții,
Prin vise alunec, în căutarea eternității,
54