Page 51 - VOLUMUL 3

DINCOLO DE REAL – vol 3-

POEM 117

Sub ceruri plumburii unde umbre se adună,
Privim înapoi spre marea tragedie a veacurilor,
De la Iluminism încoace, admirăm visurile sparte,
Unde optimiștii, ca arhitecți ai speranțelor false,
Au țesut urzeala fricii și a furiilor amare.
Focul iluziei a răsărit ca o stea căzătoare,
Lumina sa strălucind peste tărâmuri întunecate,
Dar flăcările visurilor au devenit infernuri ardente,
Unde au ars aripi de îngeri și voci de umanități în bezne.
În templele de cenușă ale trecutului zbuciumat,
Fantomele Holocaustului și Gulagului șoptesc,
Marile crime, născute din miraje orbitoare,
S-au pigmentat pe pânza istoriei, sub mâna dorinței
nestăpânite.
Pe cerul nopții, împletim constelații de disperare,
Din stele moarte și galaxii de remușcări,
Nu ne mirăm că iluziile au hrănit rănile adânci,
Când cei ce-au fost beți de speranțe, au creat ruine de
dorință.
Palatele visurilor s-au clădit pe abisuri,
În labirinturi de doruri și amăgiri eterne,
Turnurile lor, construite din nisipurile timpului,
S-au prăbușit sub greutatea deșertică a promisiunilor
deșarte.
Îngerii căzuți plâng în văgăunile memoriei,
Pe aripi frânte de idealuri prea înalte pentru umanitate,
50