Page 113 - ddr-v1-ro

DINCOLO DE REAL – vol. 1-

POEM 50

În sanctuarul tăcut al melancoliei se naște un freamăt,
Fluxul conștiinței curge ca un râu din adâncurile creativității,
Acolo unde fiecare suflet își găsește semnificația unică,
necăutată,
Și totuși, învins de ironia sorții, individul renunță la dreptul său
sacru,
Pentru a lua tot ce-i este oferit fără să critice, fără să vadă,
Căci pășește pe o cale marcată de tiparele rigide ale societății.
În acest dans al umbrelor și al luminii fragile,
Gândurile mele se dizolvă în universul celor nespuse,
Fiecare articol din realitate devine un simbol al resemnării,
O mască a unei intenții pierdute, învârtoșată în stigmate de
norme,
O tragedie născută din teama de a ieși din mucegaiul comunal,
În timp ce incredibilul strigăt al singularității sfâșie vălul
banalului,
Plăcile de stalactite ale minții, dezghețate în curgerea unui vis
neîntrerupt.
Îndrumat de trezirea unei conștiințe care călătorește în vid,
Văd cum izvorăsc idei, ca șuvoaie de lumină într-un neant de
umbre,
Dar omul, ultimul în linie să creadă în sine, își cedează dreptul
divin
Pentru a se conforma, a deveni un ecou al structurilor vechi,
Fiecare simbol, un zgomot mut, fiecare gând, un șablon
repetitiv,
În această lume în care semnificațiile ființei sunt cimentate în
instinct.
Și totuși, fluxul necontenit al creației mă îndeamnă să privesc
dincolo,
Acolo unde stă ascuns sămânța unicității în pământul arid al
conformismului,
O poveste neluminată de lumina obosită a câmpurilor de stele,
Un zbor al gândurilor nescrise pe cerul plin de speranță
pierdută.

112