Page 109 - ddr-v1-ro

DINCOLO DE REAL – vol. 1-

POEM 48

În tăceri de amurg, mă contopesc între culorile unui vis
învolburat,
Spiritele șuierând printre galaxii de întuneric ciobit,
Vorbesc cu pasiunea stelelor căzătoare, o simfonie de suflete,
Într-o cascadă de șoapte aurii, în miezul nopții stacojiu.
Am fost ghidul umbrelor, mediul inimilor rătăcite,
Încercând să culeg esența stelelor căzute pe plajele timpului,
Între duete de raze lunare și flori de piersic în plin apus,
Am adunat visuri uitate, de valuri albastre răvășite.
În fiecare seară, lăsând rozele de jad să vegheze,
Îmbrățișam artiștii nopții, cei care pictează ceruri scarlate,
Într-o poveste tainică, unde Marte dansează la fiecare doi ani,
Sub cerul de prune, sfâșiat de pasiunea străvezie, ca un dor
neînfinit.
În liniștea caselor fermecate, am simțit vibrații tainice,
Oameni chemați de apusuri purpurii, transformate în seri de
tăcere,
Într-un colț de ruginiu-aurit, familia se regăsea în colinde
secrete,
Destinele noastre se intersectau, ca razele jucăușe de soare.
Prin livada de flori de aur, mi-am colorat pânzele cu vise,
Fiecare pensulă, o frenezie de nuanțe dulci,
Până când am adormit în brațele umbrelor, capturat de un
somn alb-negru,
Și din acel somn, culorile s-au întors, ca o promisiune
nestrămutată.
Încet, s-au ivit case cu vieți tumultuoase, și mașini cu aripi de
fluture,
Avioane ca niște clipe parfumate, sosind la destinație,
Așa cum predicția mea, ca un psihic veritabil, anunțase,
Pentru că natura își spală obrajii în verde smerit, sclipește de
fericire neîngrădită.
Ca un somnoros estival, am visat frumuseți nesfârșite,
Atât de recunoscător pentru această lume plină de culori,
Pe care timpul a vânturat-o cu măreție aurie,

108