Page 112 - ddr-v1-ro

DINCOLO DE REAL – vol. 1-

Simt o tăcere adâncă, o claritate albăstrie, o liniște
vindecătoare.
Și totuși, chiar din adâncul acestei liniști albastre,
Seva durerii continuă să țâșnească, scriind pe peretele uitării
mele,
Un poem nescris, doar simțit, unde sângele rece curge încet,
Între bătaia inimii și încrâncenarea sufletului,
O cântare tăcută pentru fiecare durere trăită și respirație lipsită
de zâmbet.
Te regăsesc în fiecare bulă, în fiecare memorie ascunsă în acel
acvariu al minții mele,
Unde mâna ta suspendată devine un înot elegant spre lumina
uitată,
Prin densitatea durerosului prezent, rămâi neschimbată, un
spectru vibrant,
Aștern gândurile mele pe colțurile conștiinței, martor tăcut al
transformării,
Într-o lume unde durerea urlă prin tăceri, și amintirile devin
cântece mute.
Astfel, plutesc, într-un flux al conștiinței, între doruri și
speranțe,
Unt trupul meu o înotătoare prin oceanul timpului,
Scriind despre noi, adâncimile melancoliei și căldura uitată a
zilei,

Un testament trăit al unei dureri ce nu poate fi strigată, doar
simțită,
Până când sângele rece devine poezie și conștiința noastră un
ocean fără margini.

111