Page 75 - ddr-v1-ro

DINCOLO DE REAL – vol. 1-

POEM 32

În cuprinderea blândă a amurgului, unde marginile viselor se
estompează,
umbra ta șoptește secrete liniștii,
și în această nemișcare, atâtea încep să pulseze,
un zâmbet răscolitor dintr-un vis,
capturat în tăcerea nemărginită a dorului,
pe fruntea încrețită de mirare...
Aceste momente trecătoare dau inimii cel mai înalt motiv să
bată.
Nu destram lumina cu simple clipiri de pleoape,
ci, în schimb, înfig rădăcini adânci în eternitate,
și aștern tandrețea momentelor efemere peste tot.
Presar argintiul de pe tâmplele mele,
contopindu-l cu esența caldă a zenitului.
Nu există un timp fix pentru starea de iubire,
doar un destin care se desfășoară așa cum trebuie.
Împart cu tine adâncul rănilor grele,
pentru ca tu să vezi frumusețea melancolică din ele,
schimb trupul nopții cu lumina amiezii,
cu umbra ta, lumina vieții mele...
În dansul conștiinței, unde gândurile curg precum râurile,
țesându-se prin peisajele timpului și spațiului,
îți găsesc prezența, o blândă luminescență,
puntea peste prăpastia dintre zi și noapte,
transformând trecătorul în atemporal.
Fiecare respirație se țese în tapiseria existenței,
un narativ al echilibrului delicat al iubirii,
unde umbrele și lumina se contopesc,
creând o simfonie de șoapte,
o frumusețe melancolică întipărită în esența ființei.

74