Page 83 - ddr-v1-ro

DINCOLO DE REAL – vol. 1-

POEM 36

În inima adâncului timp, unde firele existenței se împletesc
nevăzute,
plantele viselor încolțesc din rizomi eterni,
chemând la viață frunze delicate,
cu frumusețea lor trecătoare, fluturate-n vântul verii.
Mă pierd în labirintul acestor gânduri,
unde rădăcinile nevăzute își freamătă povestirile mute,
şi simt cum cotloanele conștiinței-mi se expandă,
îmbrățișând efemeritatea clipelor ce doar par să trăiască.
În fluxul constant al istoriei și căderii civilizațiilor,
privim florile ce înfloresc și se veștejesc,
fantome ale unor veri trecute,
când adevărata viață palpită nevăzută în adâncuri.
Sub fiecare clipire a ochiului se ascunde un miraj,
ca într-un bazar al gândurilor neconcrete,
puținătate divină, efemeritate încolțită,
ca într-un joc de umbre și lumini fără de sfârșit.
Nu pot să scap de acest sentiment de goliciune absolută,
când valurile timpului mătură totul în calea lor,
dar totuși, în inima mea, o scânteie rezistă,
un ceva ce trăiește, ce îndură dincolo de această curgere eternă.
Suntem doar floarea ce înflorește și apoi pălește,
dar rizomul rămâne, nevăzut și neschimbat,
purtând secretul vieții sub pământul timpului,
pregătit mereu să renască în altă vară eternă.
Viața e doar un festival de reflexii,
dar în adâncul ei, rizomul absoarbe toată lumina,
pregătit să trăiască mult după ce spectacolul a luat sfârșit,
și în povestea nesfârșită a conștiinței,
se așterne liniștea unui timp ce nu cunoaște sfârșit.

82