Page 111 - vol6-ro-2

DINCOLO DE REAL – vol 6-

POEM 296

În catedrala tăcerii, sub bolțile de stele și umbre,
Un bărbat își deschide sufletul ca pergament vechi în
mâinile unui scrib divin.
Cuvintele sale sunt rune uitate, șoapte ale unei lumi
pierdute prin timp,
Și ea, ascultătoarea tainică, devine preoteasă a înțelegerii,
sanctuar al ascunselor sale.
Fiecărui cuvânt rostit, îi răspunde un ecou al destinului
desenat în eter,
Legăturile invizibile țesute-n firul ascultării sunt mai
puternice decât legile lumii.
Donându-i atenția ca pe o ofrandă sfântă, ea îi alină
gândurile ca o ceață argintie,
Și el simte un val de lumină interioară, ca și cum ar păși pe
meleaguri sfinte.
În oglinda ochilor săi, el deslușește contururi ale unui
infinit lin,
Suspinele unui cer ascuns, vibrând în adâncul unui ocean
de tăceri.
Sub privirea ei clar-obscură, sufletul său se ridică ca aburul
pe un lac liniștit,
Și un fel de iubire, nevăzută până atunci, își găsește
rădăcinile în pământul lumii sale.
Ea, ascultătoarea de povești tainice, e făclie în templul
gândurilor,

110