Page 107 - vol6-ro-2

DINCOLO DE REAL – vol 6-

POEM 294

Alt Dumnezeu, mai competent și echilibrat decât acest
Creator încercat,
O icoană de perfecțiune într-un univers fără pată,
Dar iată, privim în jur și vedem erori, confuzii țesute în
pânza lumii,
Într-un joc cosmic de umbre și lumini, ce răsună în infinit.
Cum am putea să-L absolvim de haosul ce ne înconjoară,
Dar cum să nu-L înțelegem, când fiecare imperfecțiune
E o oglindă a propriului nostru suflet, fragmentar și
tulburat?
În inima noastră, purtăm ecouri de stele stinse și doruri
neîmplinite.
Lumea e un vitraliu spart, fiecare ciob reflectând un aspect
divin,
Împrăștiindu-ne esența în mii de culori inegale,
Învățăm de la Creator, sub umbra unei aure nehotărâte,
Să îmbrățișăm incompletitudinea ca pe o rugăciune
întreruptă.
În siguranța unui cer imaculat, erorile ar fi fost mai puțin
stranii,
Dar în tumultul acesta, născut din conflicte și spasme,
Îl înțelegem prin propria noastră încercare de a ordona
haosul,
Printr-o magie melancolică, o strigare către un divin
vulnerabil.

106