Page 105 - vol6-ro-2

DINCOLO DE REAL – vol 6-

POEM 293

În templul viselor, uitările strigă ca ecouri dintr-un abis
sacru,
Fiecare amintire pierdută, o stea căzătoare din cerul
eternității.
Prin umbrele nopții, ne întâlnim cu spirite ale timpului
uitat,
Șoapte ale sufletelor rătăcite căutând refugiu în sfera
onirică.
Sub valurile viselor, tărâmurile uitate își dezvăluie
misterele,
Fiecare clipă pierdută, o frunză căzută din arborele cosmic.
Ne trezim în lumina magnetică a lunii, pășind pe cărări de
ceață argintie,
Căutând răspunsuri în ecourile unui timp de mult apus.
Visurile își deschid portalurile către lumi ascunse,
În peisajele onirice, regăsim chipuri palide, zâmbete veșnic
ascunse.
Strigătele lor sunt incantații de dor, chemări din adâncurile
nopții,
Fiecare vis ne poartă pe aripi de lumină eterică, spre un
altar sacru.
În vise, uitările se topesc ca lacrimi în oceanul infinitului,
Fiecare suspin al inimii rănite își găsește ecoul în stelele
filtrate de norii tăinuitori.
Ne întoarcem la esența noastră, încărcați de mister și
visare,
104