Page 94 - vol6-ro-2

DINCOLO DE REAL – vol 6-

Căci nu mai rămâne nimic de pierdut într-o viață
neîmplinită.
Oamenii devin umbre ale propriului destin irosit,
Stafii care se târăsc prin viață fără să își simtă adevărata
chemare.
Încet, pierd strălucirea cerului, iar sufletul le devine o
amintire pâlpâindă,
Învăluit într-un voal de neputință și o tristețe tăcută.
Romantismul vieții se stinge precum o flacără în adâncul
oceanului,
Iar visele odinioară pure se pierd în neantul uitării.
Nimic nu mai rămâne să moară, căci viețile lor sunt deja
puse sub sigiliul timpului pierdut,
Misterul dispărut într-o lume de cenușă și ecou pierdut.
În acest peisaj sumbru de umbre și vise stinse,
Sufletele și-au pierdut scânteia divină strălucindă.
Urâțenia devine norma, iar frumusețea un vis vaporizat,
Însă printre ruinele conștiinței uitate, poate, doar poate,
O scânteie de lumină va renaște pentru a îmbrățișa
cosmosul.
Pentru cei care își caută curajul de a simți și trăi cu
adevărat,
Poate, gloria spiritului va renaște într-un dans divin.
Să nu mai plângem moartea, ci să plângem neviața rătăcită,
Și să ne căutăm magia pierdută în labirintul ființei.
Căci acolo, la margine de gânduri și visuri tăcute,
Zace misterul, nevăzut și etern strălucitor,
Un loc unde vata dispare, iar mintea își regăsește lumina,
93