Page 97 - vol6-ro-2

DINCOLO DE REAL – vol 6-

POEM 289

Aș dormi și aș uita totul; am propria mea viață,
Viața mea tristă și sfâșiată veșnic să fie.
Pe culcusul timpului, aș adormi ochii obosiți,
Iar visele mă vor duce departe, într-un univers uitat.
Amintirile se înlănțuie ca licuricii în noapte,
Fragmente de clipe trecute și nopți melancolice.
Sufletul meu purtător de cicatrici și-așternut sub pânza
cerului,
Iar fiecare bătaie a inimii mele este un ecou al trecutului.
Rătăcesc prin hățișurile existenței, ca un călător obosit,
Luptându-mă cu vânturile reci ale dezamăgirilor.
Privește-mă în oglinda lunii, vei vedea un chip marcant,
Un vagabond al umbrelor, pierdut între dimensiuni.
Aș dormi și aș uita totul, căci visele sunt misterul meu,
Un portal către tărâmul unde suferința se topește în spirit.
Sub glasul nopții, mă închid în liniștea adâncă,
Plutind pe aripile iluziei, departe de larma cotidiană.
Viața mea tristă și sfâșiată este o cantată divină,
O simfonie a melancoliei răsunând în eternitate.
Fiecare zi adăugând note de adâncă introspecție,
Iar în adâncul meu, se desfășoară epopeea tăcerii.
Aș dormi și aș uita totul; am propria mea viață,
Viața mea învăluită de umbre și speranțele frânte.
Și astfel, în visurile nocturne, îmi găsesc alinarea,
Chiar și atunci când mă trezesc, păstrez eternitatea în
mine.
96