Page 161 - DINCOLO DE REAL
P. 161
DINCOLO DE REAL – vol. 2-
Și fără ea, mă simt ca un cerșetor al mirajului, cum
căutătorii de aur
Ce rătăcesc în deșerturi, căutând, mereu sperând, mereu
dorind.
În cele din urmă, am realizat că dragostea e o simfonie a
haosului și ordinii,
O melodie a luminii și umbrelor ce se împletesc în fiecare
celulă și gând,
Un vârtej ce te poartă spre vârfuri și abisuri, oferind în
același timp extaz
Și agonie, fiecare într-o clipă ce durează o veșnicie.
Fără dragoste, existența mea s-ar stinge într-un murmur
monoton,
Dar prin dragoste, sufletul meu cântă, chiar și atunci când
plânge,
În acest vals magic al suferinței și freneziei, un dansator
etern
În simfonia cosmosului, unde fiecare pas, fiecare bătaie de
inimă
Este o rază de lumină în vastul întuneric ce ne înconjoară,
O magie fără de care viața ar fi doar un vis neîmplinit.
160