Page 161 - DINCOLO DE REAL
P. 161

DINCOLO DE REAL – vol. 2-


            Și fără ea, mă simt ca un cerșetor al mirajului, cum
            căutătorii de aur
            Ce rătăcesc în deșerturi, căutând, mereu sperând, mereu
            dorind.
            În cele din urmă, am realizat că dragostea e o simfonie a
            haosului și ordinii,
            O melodie a luminii și umbrelor ce se împletesc în fiecare
            celulă și gând,
            Un vârtej ce te poartă spre vârfuri și abisuri, oferind în
            același timp extaz
            Și agonie, fiecare într-o clipă ce durează o veșnicie.
            Fără dragoste, existența mea s-ar stinge într-un murmur
            monoton,
            Dar prin dragoste, sufletul meu cântă, chiar și atunci când
            plânge,
            În acest vals magic al suferinței și freneziei, un dansator
            etern
            În simfonia cosmosului, unde fiecare pas, fiecare bătaie de
            inimă
            Este o rază de lumină în vastul întuneric ce ne înconjoară,
            O magie fără de care viața ar fi doar un vis neîmplinit.










                                                                                             160
   156   157   158   159   160   161   162