Page 159 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

POEM 100

Dragostea este o catastrofă, o nebunie dulce-amăruie, o
boală nebună ce îți invadează sufletul,
Îți tulbură liniștea, îți devastează rutina, transformându-te
într-o umbră a ceea ce ai fost,
Fiecare clipă petrecută sub vraja ei o odisee de emoții
contradictorii,
Ca o furtună ce mătura câmpurile inimii tale, smulgându-ți
rădăcinile echilibrului fragil,
Și totuși, când dragostea lipsește, simți un gol imens, o
melancolie ce îți bântuie visele,
Un dor de neliniște, o sete de tumult, un neastâmpăr ascuns
în colțurile minții.
Îmi amintesc prima dată când am simțit aripa dragostei
atingându-mi sufletul ca o ninsoare rece,
Fiorii bucuriei și disperării împletindu-se într-un dans
nesfârșit,
Fiecare surâs fiind o promisiune, fiecare îmbrățișare un
legământ al unui viitor incert.
Era ca și cum un vrăjitor mi-ar fi deschis pieptul și ar fi
semănat flăcări
În grădina inimii mele, lăsând florile să ardă și să
înflorească în același timp,
O poveste scrisă cu stele și lacrimi, un cântec nesfârșit ce se
deschidea
În sufletul meu, răsunând cu ecoul fiecărei bătăi de inimă,
fiecărui pas în necunoscut.
În nopțile lungi, când liniștea cobora ca o mantie grea
asupra lumii,
Mă simțeam pierdut fără acel fior al dragostei, acea energie
ce îmi dădea aripi invizibile,

158