Page 156 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

Noaptea e înstelată, și între stele, ea nu e cu mine, taina
cerului viu rămânând neîmpărtășită,
Asta e tot. În depărtare cineva cântă, departe de miezul
tresăririi mele,
Și cântecul adâncește tăcerea nopții, accentuând golul ce l-a
lăsat ea.
Sufletul meu nu regretă că a pierdut, căci iubirea
necuprinsă continuă să trăiască
Privirea mea o caută printre meteoriți căzători, dar ea nu
este cu mine.
Aceeași noapte care învelește aceiași copaci străjuind
tăcerea,
Noi cei de atunci, nu mai suntem aceiași, spiritele noastre
schimbate de dorul neîncetat,
Nu o mai iubesc, e adevărat, dar cât am iubit-o, asemenea
unui vis mirific!
Vocea mea căuta vântul ca să ajungă la urechile ei, să îi
atingă sufletul pierdut.
Va aparține altcuiva, ca înainte de sărutările mele, stelele
șoptindu-și secretele altor inimi.
Vocea ei, corpul ei diafan, ochii ei nemărginiți.
Nu o mai iubesc, e adevărat, dar poate încă o iubesc, un colț
al inimii murmurând încă pentru ea.
Dragostea e atât de scurtă, iar uitarea, o călătorie
nesfârșită,
Și pentru că în nopți ca aceasta am ținut-o în brațe sub
stelele străvechi,
Sufletul meu nu regretă că a pierdut bătăile inimii ei
irezistibile.
Deși aceasta este ultima durere pe care o lasă, un oftat al
inimii,

155