Page 157 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

Și acestea sunt ultimele versuri pe care le scriu, un
legământ cu liniștea eternă.
În această noapte mișcătoare precum un ocean, mă pierd în
adâncul amintirilor,
Și nostalgia poeziei mă strânge ca o mantie de ceață
argintie,
Încerc să încapsulez în cuvinte tot ce a fost și ce nu va mai
fi,
Fiecare vers devenind o incantație de melancolie magică.
Te-am iubit cu o intensitate ce depășește chiar și ecourile
stelelor,
Și chiar acum, în inima acestei nopți nesfârșite,
Sufletul meu călătorește printre amintiri, căutând umbra ta
printre constelații.
Timpul a trecut ca valurile oceanului pe țărm, risipindu-se
în nisipurile amintirilor,
Și am învățat că dragostea este o poveste efemeră, dar
eternă în strălucirea sa temporară,
O flacără ce arde, luminând profunzimi și înălțimi pe care
le păstrez în sufletul meu.
Fiecare cântec îndepărtat, fiecare susur al vântului îmi
amintește de tine, de iubirea noastră,
Acum doar un ecou al unui timp ce a fost și va rămâne
neuitat.
Știu că nu mai putem fi noi cei de odinioară, dar refugiul în
aceste versuri
Îmi aduce un strop de magie în tristețea mea, un elixir
pentru inima sfâșiată.
Fie ca aceste cuvinte să fie ultimele mele lacrimi pentru o
iubire ce a ars prea strălucitor,

156