Page 27 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

POEM 58

În taina adâncă a nopții, când lumina nopții devine martor
taciturn,
Simt că natura noastră ne împinge să pendulăm între
extreme,
Cu cât focul lăuntric este mai puternic, cu atât mai mare
saltul.
Poate că este atât de uman să facem așa, pentru că suntem
creați să ne mișcăm și să ne schimbăm.
Căci, din câte știu, stagnarea înseamnă moarte.
Și astfel, ne mișcăm un pic frenetic, un pic nebun, în
căutarea a ceva nedeslușit,
Ce ne ademenește la orizont...
În fluxul conștiinței, mă pierd între valurile de foc și
umbre,
Unde inima mea devine o catedrală de arderi intense,
Iar sufletul, o navă ce navighează între stelele schimbării și
abisul liniștit.
Fiecare pas în căutarea unui necunoscut evanescent,
Fiecare salt, o căutare a unei himere ce dansează la
marginea vederii mele.
Mișcarea este viața, iar stagnarea, o moarte lentă și tristă,
Nevoia de a arde în focul dorinței și de a zbura cu aripi de
nebunia năzuinței,
Un dans frenetic, un balet al nebuniei și al viselor.
Pe măsură ce fug spre ceva nedefinit, inima mea bate la
unison cu universul,
26