Page 22 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

În acest sanctuar secret, vocea lui devine un ecou al
libertății pure,
Un strigăt ușor de speranță ce se ridică și dispare în eterul
melancoliei.
Obscuritatea îi permite să fie el însuși, fără mască, fără
teamă,
Îi oferă aripi invizibile pentru a zbura prin sferele cele mai
adânci ale existenței,
Fără să fie tras în jos de lanțurile stricte ale faimei,
Omul obscur găsește în pacea întunericului o comoară de
neprețuit.
Prin fluxul conștiinței, el navighează spre adevăruri
neexplorate,
Lăsând în urmă povara luminii de zi, el pas cu pas urcă
spre înțelepciune,
Sub vălul nopții, mintea lui devine un univers vast, un
cosmos întins de gânduri libere,
În acest mediu, el înțelege că în obscuritate stă cea mai
mare libertate.
El este umbra în lumina lunii, o figura efemeră a
vremurilor trecătoare,
Acolo unde lumina nu poate pătrunde și tăcerea este
muzica sufletului,
El, cel necunoscut, își găsește pacea, el înflorește în acest
univers întunecat.
Aici, în acest sanctuar umbros, el se transformă într-o
ființă a adevărului pur,
Nimeni nu-i cunoaște drumurile, iar el își găsește calea în
liniștea eternă,
În obscuritatea vastă, el își descoperă sinele adevărat,
încetănd cântecul melancoliei.

21