Page 62 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

Simt cum barierele timpului mă învăluie,
Iar eu, o poezie scrisă cu cerneală de stele, sunt doar o
umbră
Pe pergamentul veșniciei, o șoaptă târzie răsucită în vântul
etern.
A fi scriitor, dar niciodată subiectul scrierii,
Este precum un sculptor care modelează iluzii din vise,
Făurind din durere și bucurie, dar rămânând ascuns în
anonimatul lutului.
Privindu-mi reflecția în lacrima unui izvor ancestral,
Văd cum imaginea mea se destramă în cercuri liniștite,
Fiecare ondulație o metaforă a unui destin necunoscut,
Un drum ascuns în penumbra existenței mele modeste.
În simplitatea existenței mele găsesc un univers întreg,
Nu sunt steaua incandescentă pe cerul nopții,
Ci raza fină a ultimului apus, o atingere trecătoare,
O prezență tăcută ce mângâie inima obosită de valurile
vieții.
În haosul efemer al lumii, am învățat să îmbrățișez tăcerea,
Să accept rolul de narator necunoscut,
Ce prinde cu delicatețe fragmente de înțelepciune,
Ca un vânt ce adună șoaptele florilor de vis.
Poate că m-am născut să fiu citit și apoi uitat,
Dar în acea citire de o clipă, las o urmă profundă și
ascunsă,
O amprentă de melancolie ce pulsează în inimi,
Ca o aromă dulce-amară purtată de adierea misterului.
Și în acest dans mistic al conștiinței,
61