Page 105 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 186

În noaptea infinită a cosmosului profund,
Unde stelele țes vrăji din praf de lumină și umbre,
Există un punct sacru, unde mintea se scufundă,
În abisul unei clipe de alb orbitor, magie pură și tăcută.
Acolo, în apogeul extazului, când totul se destramă,
Mintea devine un vast ocean de vid, un univers fără
margini,
Pierdută într-un moment de moarte dulce și renăscută,
Unde realitatea dispare și rămâi doar tu, lumină curată în
visare.
Este ca și cum zeițele își deșiră mantia de stele,
Și te îmbracă în strălucire pură, fără povară,
Te atrage acea mică moarte, acea suspendare în infinit,
Unde viața și neființa se contopesc într-un dans etern.
Când fuziunea celor două suflete atinge apogeul,
Corp și spirit devin un singur cristal vibrând,
Mintea e purificată, și tot ce rămâne e un fulger de alb,
Strălucind ca ultima stea într-un univers de taină și vrajă.
În acel moment fermecat, când timpul se dizolvă,
Clepsidra existenței sparge, nisipul curge-n eternitate,
Ești nimic și totul, partea focului divin,
Într-o singură bătaie de inimă, ești nemuritor.
Orgasmul, această atingere a căutării divine,
E tandemul sacru cu moartea, o călătorie pe marginea
lumii,
Te înfrățește cu golul, cu liniștea infinită,
104