Page 109 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 188

În ceasul vrăjit al nopții, sub mantia stelelor tăcute,
Artiștii, vrăjitorii timpului, țes cuvinte de sidef și umbre,
Ei sunt alchimiști de vise, ce-n frunziș de magii ascunse,
Din pensule de lumină și note cristaline, clădesc veșnicii.
Cu paleta lor de raze lunare și freamăt de dor nespus,
Pictează infinitul pe pânza cerului de abanos,
Legislatorii, captivi în celulele timpului și ale cuvintelor
goale,
Vin la altarul lor sacru, acolo unde culorile șoptesc secrete.
În catacombele inspirației, acolo unde zeițele creatoare se
adună,
Artiștii cască porțile destinului, arcuind lumini și umbre,
Iar schimbarea nu e un decret impus, ci o simfonie de
eternitate,
Ce pătrunde adânc în fibra ființei, ca o incantație șoptită.
Ei, ce ating sufletele cu baghetele lor argintii,
Deschid universuri paralele, unde timpul adoarme sub clar
de lună,
Și-n acele tărâmuri vrăjite, realitatea se destramă și se
naște,
Într-o eternă metamorfoză, sculptată în cerneală și sunet.
Nu încorsetările legii, reci și frânte-n bezna rațiunii,
Ci cântecul de sirenă al inimii, transformat în artă divină,
Schimbă traiectoria stelelor și soarta lumii încet,
Sub aripa protectoare a visului, acolo unde magia respiră.
Astfel, în templul nopții, sub clar de stea și luna străvezie,
108