Page 113 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 190

Sub mantia nopții, într-o lume de magie și tăcere,
Sufletul căutător își întinde aripile invizibile spre infinit,
Credința îl poartă prin tărâmuri de vis și mistere,
Într-un dans sacru, între umbre și lumina ce răsare-n
răsărit.
Credința, acea punte nevăzută dincolo de rațiune,
Nu-i doar credința în zei sau negația științei pure,
E abandonarea într-un curcubeu de neînțeles și acceptare
comună,
În încrederea că ne pierdem doar pentru a ne regăsi în
lumini.
Sub bolta cosmică, sufletul nostru devine cetatea stelelor
tăinuită,
Credința înseamnă a vedea dincolo de sinele frust,
A onora momentele tăcerii, când universul se scufundă
într-o lacrimă de lumină,
Și a merge pe aripile pasiunii, când focul creației arde
tăcut.
În această călătorie mistică, prin labirinturi de stele și
mistere,
Imaginația plutește liberă, ca un fluture în zbor etern,
Credința ne poartă prin valuri de necunoaștere și speranțe,
lumina să cântăm,
Unde suntem una cu universul vast, un fir în pânza
destinului etern mistuit.
Și astfel, în acea liniște divină și clară,
112