Page 117 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 192

Sub cortina nopții, unde stelele de veghe își țes vrăji eterne,
Individul mereu a luptat, sufletul său să-și apere de tribul
nemilos.
A fi sinele tău, o chemare dificilă și plină de urcușuri,
În mijlocul singurătății, precum un trandafir uitat în
pustiu.
Călătorul solitar, navigând pe mările nesfârșite ale
existenței,
Cu inima sa un far vulnerabil, dar divin,
Mereu amenințat de umbrele tribului ce-l trag înapoi,
În sufletul său un cântec veșnic, un dor de libertate.
Sub bolta înstelată, lumina lunii îl veghează tăcută,
Multe nopți vor fi reci și singuratice, pline de temeri,
Dar asemenea unui mag al propriei sale identități,
El își sculptă sinele din piatra timpului, cu focul voinței.
Singurătatea devine o tovarășă tăcută, o umbră intimă,
Iar frica, un vânt aspru ce suflă prin labirintul minții,
Dar niciun preț nu e prea mare pentru dreptul divin
De a-ți aparține, de a fi stăpânul propriului său destin.
Ca o stea căzătoare ce traversează cerul infinit,
Fiecare pas al său, fiecare alegere este o flacără vie,
El arde în singurătate, dar în acea flacără găsește adevărul,
Căci libertatea de a fi sinele său este premiul suprem.
Dacă te vei desprinde de trib, vei dansa cu umbrele
necunoscute,
În marile săli de ecouri ale propriei inimi,
116