Page 115 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 191

Sub mantia nopții înstelate, unde cosmosul își dezvăluie
tainele eterne,
Toți oamenii se pierd în îngustimea prezentului, prizonieri
ai realității.
Problema noastră este îngustimea vederii,
Dar poetul, un rătăcitor al infinitului, se deschide uneori
către orizonturi divine.
El este cel căruia viziunea se extinde dincolo de marginile
obișnuite,
Cuprins de uimirea unui univers vast și frumos,
Un alchimist al cuvintelor, capturând misterele cosmice în
versuri stelare,
Chiar și cei pesimiști, purtători de umbre, simt aceeași
amplificare.
Sub catedrala cerului, poetul culege lumina stelelor
căzătoare,
În fața portalurilor nesfârșite și a contururilor mistice,
Privește adânc în sanctuarul existenței, descoperind comori
ascunse,
Universuri paralele dezvăluite doar prin privirea sa lirică.
Ca un magician al cosmosului, poetul transcende banalul,
Vede frumusețea divină în fiecare zare uitată,
Visele lui se întind peste tărâmuri necunoscute de ceilalți,
Și în această extindere, atinge esența eternității sacre.
Oamenii rămân legați de pământ, captivi în efemerul
prezent,
114