Page 85 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 178

În final, toți vom ajunge o poveste,
Întrețesută în țesătura neîncetată a timpului, melancolică și
profundă,
Ca umbrele care dansează în lumina palidă a amurgului.
Prin labirintul delicat al minții,
Gândurile noastre se preling ca râuri liniștite sub cerul
noptatic,
Purtând cu ele ecourile tăcute ale trecutului și dorințele
neîmplinite.
Suntem copaci în pădurea memoriei,
Cu rădăcini adânci înfipte în pământul amintirilor,
Iar frunzele noastre sunt povești, foșnind în vântul trist al
vremii.
În respirația grea a nopții,
Ne regăsim umblând prin coridoarele întunecate ale
gândurilor pierdute,
Unde fiecare colțișor ascunde o șoaptă de iubire pierdută
sau regăsită.
Gândurile noastre sunt stele strălucind în nemărginirea
cerului interior,
Fiecare licărire un vers dintr-o poezie nesfârșită,
Șoptită de inimile noastre tăcute, în răgazul singurătății.
La marginea lumii viselor,
Suntem marinari pe o mare de melancolie,
Navigând după constelațiile amintirilor dragi,
Căutând farul speranței în întunericul dens al existenței.
84