Page 80 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

Pășesc prin sălile întunecate ale sufletului meu, unde
amintirile atârnă ca portrete,
Ochii lor urmărindu-mă cu familiaritate, urmărindu-mi
pașii prin pasajul umbrit.
Inima mea nu mai bate accelerat la vederea lor, căci am
ajuns să înțeleg
Că aceste apariții, aceste fantome blânde, nu sunt decât
povești neîmpărtășite,
Așteptând să fie recunoscute, îmbrățișate și eliberate.
În adâncul solitudinii, unde întunericul domnește suprem,
Învăț să conversez cu fantomele, ascultându-le poveștile
tăcute,
Descoperind în strânsoarea lor efemeră o empatie curioasă.
Prezența lor, odinioară înspăimântătoare, acum mă
încălzește cu o prietenie spectrală,
O amintire că nu sunt niciodată cu adevărat singur, chiar și
în solitudinea nopții.
Cu fiecare oră care trece, devin mai intim cu aceste umbre,
Găsind în compania lor o camaraderie stranie și
melancolică.
Întunericul devine o pânză, nu de teamă, ci de introspecție,
Un tărâm expansiv unde lumea mea interioară se
desfășoară, nefiltrată și brută.
La fel ca constelațiile ascunse în spatele voalului nopții,
fantomele devin stele călăuzitoare,
Luminând calea prin universul meu interior, dezvăluind
poteci nevăzute în strălucirea zilei.

79