Page 76 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

Unde fiecare copac stă semeț, mărturie a rezistenței,
rădăcinile împletite cu solul sufletului meu.
Ating scoarța, simțind asprimea fiecărei experiențe gravate
în ființa mea,
Și realizez că neferindu-mă de durere, creez un spațiu
pentru ca vindecarea să prindă rădăcini.
În momentele de tăcere, când lumea pare să-și țină
răsuflarea, simt întreaga greutate a suferinței mele,
Nu ca o povară, ci ca o parte profundă a existenței mele,
mărturie a profunzimii și rezistenței mele.
Fiecare lacrimă, fiecare suspin, fiecare țipăt tăcut devine o
notă în simfonia spiritului meu,
Și învăț că permițându-mi să fiu îmbrățișat de tristețe,
găsesc calea către propria mea mântuire.
Este în îmbrățișarea deplină a rănilor mele că descopăr
mlădițele tandre ale vindecării,
Fiecare vână un tuș pe pânza vieții mele, fiecare cicatrice
un capitol în povestea mea.
Printr-o panoramă nesfârșită de durere, călătoresc, nu
pentru a scăpa, ci pentru a înțelege,
Pentru a realiza că trăind suferința pe deplin, dezgrop
izvoarele puterii mele.
Așadar, stau sub canopia înstelată, brațele deschise larg
către vasta întindere a emoțiilor mele,
Și pe măsură ce noaptea șoptește blând, găsesc în suferința
mea promisiunea profundă a vindecării,
Știind că prin fiecare cărare întunecată, fiecare cotitură
umbrită, sculptez un monument al rezistenței mele,
75