Page 73 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 174

În noaptea adâncă, când stelele cad ca lacrimi pe câmpia
viselor,
Gândurile mele plutesc în derivă, pierdute în vârtejul
conștiinței,
Undeva între realitate și fantezie, se zbate inima mea
rănită.
Te-am cunoscut și, în cunoașterea ta, am simțit durerea din
adâncuri.
Am crezut că am crescut și aș putea să te iubesc așa cum
doreai să fii iubit.
Am aruncat precauția în vânt, m-am lăsat pradă fără
forțare,
Manipulările tale, doar furtuni tăcute, mi-au spulberat
rezistența.
Nu mă pot abține, nu mă pot reface, mă simt prizonier al
propriei mele ființe,
Dar sunt recunoscător că înțelepciunea ta a decis că destul
e destul,
Și că unele lucruri trebuie predate sau lăsate în urmă.
Știu că nu-mi pot găsi lacrimile, însă durerea e dincolo de
un veac de suferințe,
O mie de ani de tăcere și amărăciune ascunse în colțurile
inimii mele.
E o povară invizibilă ce apasă neîncetat, un ecou al durerii
suflate de vântul rece,

72