Page 69 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 173

În tăcerea coridoarelor minții mele, unde umbrele tinereții
efemere dansează în îmbrățișarea amurgului,
Mă plimb prin labirintul timpului, căutând fragmente
dintr-un trecut ce alunecă veșnic,
Această frică irațională de bătrânețe și moarte, un ecou ce
reverberează prin camerele sufletului meu,
O reflexie a privirii narcisiste a lumii, unde tinerețea este o
iluzie trecătoare, la care ne agățăm disperat,
Până când vălul său fragil este sfâșiat, lăsându-ne goi în
fața adevărurilor pe care ne temem să le înfruntăm.
Stau la marginea existenței, unde nuanțele vibrante ale
vieții încep să se estompeze în tonurile sumbre ale realității,
Oamenii din jurul meu, ca spectre ale visurilor uitate, se
agață de rămășițele spiritelor lor odată tinere,
Teamă să se desprindă, teamă să recunoască statutul
superfluu care societatea îl impune bătrânilor,
Un memento crud că timpul, nemilos și indiferent, nu cruță
pe nimeni.
În oglindă, văd liniile trasate de râs, de întristare, de
nenumărate momente care modelează ființa noastră,
Fiecare rid un testament al vieții trăite, dar în ochii lumii, o
marcă a desuetului.
Accept oare acest destin, această retragere liniștită în
umbrele irelevanței?

68