Page 67 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 172

In noaptea mistică a gândurilor mele, învăluită în misterul
dorinței și nostalgiei,
Poate fi sufletul meu condamnat dacă mi-am folosit geniul
pentru a deveni un hoț de inimi?
Tânjind să devin ethos-ul tău, dorind să fiu esența ființei
tale,
Să fiu cel prețuit, văzut ca iubitul tău tandru,
Căci săgețile lui Cupidon m-au făcut molatic și pierdut,
Ar trebui să mă văd pe mine ca un pârât, un hoț interzis al
inimilor?
Ca un cutremur numit Poetio, am spart fereastra opacă,
În spatele căreia ascundeai adevărata ta natură,
Cea a unui curajos ce riscă să se prăbușească în avalanșe de
emoții.
Odihnește-ți credința în sentimentele mele veritabile,
În conștiința mea, nu am furat nimic, nu am comis nicio
violență,
Nici măcar vreun asalt, ci doar am vrut să-ți arăt
devotamentul meu,
Dar las la tine judecata.
În ochii tăi, sunt eu un criminal?
Seducția a fost arma mea, pentru a-ți dovedi devotamentul
nesfârșit,
Dacă mă judeci vinovat, voi cădea în mizerie,
Cu totul pierdut în realitatea aceasta dură,
O lume unde șoaptele blânde ale iubirii devin acuzații,
66