Page 65 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 171

În șoaptele adâncului nopții abisale, învăluit de oceanul
emoțiilor mele tot mai adânci,
Aici stau iarăși, scufundat în marea durerilor ancestrale,
alegând să ignor și să amorțesc o viață de chin.
Amintirile mele sunt valuri zdrobitoare, fiecare izvorându-
mă în fragmente,
Amenințând să dezvăluie adevăruri pe care nu le pot
suporta, alt strat de traumă adăugat,
Cel mai nou mă sfărâmă, căci aceasta este norma mea.
Cum poți uita să respiri?
Strig și urlu către zei, de ce nu mă luați?
Întotdeauna în înotul acestor ape, înainte și înapoi trăiesc
cele mai crude persecuții ale vieții,
Nu cunosc altfel.
Tormentul sentimentelor mă macerează, gândurile mele se
adâncesc și impregnează acest coșmar ambulant, care este
starea mea de veghe.
Îmi doresc să închid ochii și să cad în somnul etern, pentru
că atunci când dorm, nu gândesc.
De fiecare dată când mă trezesc, mă cufund mai adânc.
Greutatea vieții de zi cu zi, ca o barotraumă zdrobitoare,
În abisul vast al morții îmi cer sufletul să mă păstreze, tot
mai adânc în hău.
Un sclav al sorții.
Ea râde de mine, aici mă regăsesc.
Cu ochii rotiți întreabă: "Îți este frică de moarte? "
64