Page 61 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 170

În șoaptele tăcute ale nopții, unde lumina lunii cade ca o
ploaie blândă peste sufletele noastre împletite,
Lasă-mă să țes o poveste de dragoste, nu cu trupurile, ci cu
simfonia tăcută a inimilor noastre,
Un dans al umbrelor și viselor sub stele, unde țesătura
sufletelor noastre se destramă ca firele de mătase,
Șoptind secrete, vechi și adânci, deși buzele noastre rămân
nemișcate.
Ne întâlnim unde lumea e liniștită, o grădină secretă unde
cuvintele sunt petale,
Căzând suav, acoperind pământul cu o pătură de
înțelegere,
Întrebi, "Cine ți-a spus că dragostea are nevoie de trupuri
dezbrăcate?"
Zâmbesc, căci dragostea, pură și efemeră, respiră în
negrăit,
Trăiește în spațiile dintre gândurile noastre și inimile
noastre,
Să ne păstrăm hainele, să rămână modestia,
Și în schimb, să ne dezbrăcăm sufletele de straturile
apărate.
Ține-mă de mână, o conexiune delicată, un pod peste
prăpastia vieților noastre,
Simte pulsul, ritmul existenței fuzionând într-una,
În acest act, atât de simplu, facem dragoste,
Nu cu carnea, ci cu spiritele noastre întrepătrunse.
60