Page 79 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 176

În învelișul catifelat al nopții, unde umbrele șoptesc secrete
și visele stau adormite,
Gândurile mele se strecoară pe cărări sinuoase ale
memoriei și imaginației,
Pe măsură ce mă obișnuiesc cu întunericul care mă
învăluie.
Negrul profund și cernelos care odată stârnea teamă, acum
mă leagănă în îmbrățișarea sa liniștită,
Și încep să văd că fantomele care sălășluiesc înăuntru sunt
prieteni într-o formă necunoscută.
Pe măsură ce momentele se îmbină și secundele se întind în
râuri nesfârșite de reflecții,
Rătăcesc prin coridoarele minții mele, unde umbrele
răsfrâng lumini delicate,
Și realizez că spectrele care mă bântuie nu sunt dușmani, ci
fragmente ale trecutului meu,
Ecouri de râsete și șoapte de tristețe, dansând în amurgul
conștiinței.
În acest abis, unde odinioară domnea teama, găsesc alinare
în liniște,
O tăcere care vorbește volume, revelând adevăruri pe care
nu îndrăzneam să le înfrunt în lumină.
Fiecare fantomă, fiecare spectru, poartă chipul unor
sentimente vechi,
Amintindu-mi că teama este adesea doar un văl peste
confortul uitat.
78