Page 89 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 180

În murmurul modernității, o boală curge prin vene,
Un rău tăcut, legând inimi și gânduri în lanțuri grele,
Unde nimeni nu mai gândește, nu mai simte, nu mai
îndrăznește să îngrijească adânc,
Nici o scânteie nu se aprinde, nici un spirit nu se avântă
dincolo de sarcina mundană.
Toată emoția plutește ca șoaptele într-un vis uitat,
Credințele erodate, pierdute, într-un regim monoton
neîntrerupt,
Fiecare suflet devorat de căutarea zonei lor confortabile,
Dumnezeiasca mediocritate, parazitul tăcut ce a crescut.
Trăim în deșerturi mentale, vaste și lipsite de ploaie,
Unde râul pasiunii s-a uscat, lăsând doar durere,
Un peisaj steril unde plictiseala își face cuib,
Și fiecare inimă, deși bate, se simte sugrumată.
Stelele de deasupra, odată ghiduri, acum palide și departe,
Lumina lor înecată de zgomotul neîncetat al neonului,
Nici o minune cosmică, nici un crez străvechi nu inspiră,
Doar viața umilă fără urmă de foc.
Această maladie a spiritului, această plagă a sufletului,
Fură culorile viselor noastre, le face întunecate precum
cărbunele,
Nici un strigăt fervent pentru dreptate, nici un zbor poetic,
Doar umbre ale dezinteresului în domeniul nopții.
Dar în melancolie, o șoaptă moale ca amurgul,
De vise trăite cândva, de scopuri robuste,
88