Page 87 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 179

În șoapta amurgului, unde umbrele întâlnesc marginea
viselor,
Zace adevărul vremurilor noastre, un murmur sumbru
purtat de vântul mediocrității.
Odată, sufletul se înălța cu ambiția stelelor; acum, mintea
comună,
Știindu-se mediocră, își proclamă dreptul la mediocritate,
Și își impune plictisul acolo unde poate.
Viața, în esența ei brută, e insipidă—un simplu act de "a fi
acolo ".
Astfel, pentru om, existența se transformă într-o sarcină
poetică,
O lucrare asemănătoare dramaturgului sau romancierului:
Să-și inventeze un fir narativ pentru existența sa, să-i dea
un caracter,
Încât să fie atât sugestivă cât și seducătoare.
În liniștea miezului nopții, sub cuvertura nenumăratelor
stele,
Sufletul mediocru poate contempla dreptul său la
mediocritate,
Împânzindu-și esența mundană peste tapiseria timpului.
Și totuși, în această răzvrătire tăcută, se trezește o magie
melancolică, țesând adevăruri în metafore.
Omul, acea ființă drapată în gânduri și dorințe,
Găsește țesătura existenței pure dezgustătoare,

86