Page 91 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 181

Sub vraja îmbrățișării amurgului, unde umbrele se întind
precum șoaptele,
Mă regăsesc prins între lumi, un ecou în vânturile eterne.
Omul e în afara naturii și totuși neajutorat înlăuntrul ei,
O existență duală, cusută cu fire de lumină stelară și
decădere pământească;
Ne avântăm printre constelații, cu gânduri aprinse de
mirare cosmică,
Dar captivi într-un vas ce pompează sânge și gâfâie pentru
aer,
Această carne un vestigiu al apelor străvechi, marcată de
branhii uitate.
Pulsul inimii și zborul minții—două râuri ce rar se
întâlnesc,
Căci cum pot astfel de vise efemere să locuiască în această
cușcă de oase?
Carnea străină și greoaie, durând, sângerând, sortită
decăderii,
Un paradox minunat, strălucirea radiantă a spiritului
plutind în învelișul muritor,
Însuşindu-se prin țesutul ființei noastre precum amintiri ce
se estompează și se tulbură,
O mărturie atât a măreției, cât și a impermanenței noastre
tragice.
Trupurile noastre, morminte ambulante ce simt destinul
secret al fiecărei respirații,
90